Umbre reci mi-apasă adânc
Pe rana sângerândă şi crudă,
Cristale de sânge se perindă
Pe pieptu-mi plin de urmele
Suliţelor...
Ochii îmi sunt pierduţi în nevăzut
Şi fiori de gheaţă aleargă prin corp,
Gânduri de nicăieri apar în minte
Învălmăşite sunt în această
Realitate...
O himeră îmi pare dragostea,
O iluzie efemeră care lasă urme
Ce câteodată dispar în furtuna timpului
Trecut, prezent şi viitor; în simbioză cu
Adevărul...
E trist şi sper că poate nu este aşa
Precum eu vizualizez această
Lume plină de răutate şi minciună
Dar speranţa este doar adevărată
Irealitate...
Cuvântul şi culoarea sunt singurele
Reprezentări reale ale existenţei umane,
În afară de ele nimic nu mai contează
Poate doar muzica, care este legată de
Metamorfoza universului...
Importanţă nu are decât spiritul.
Existenţa şi non-existenţa este definita
Doar prin puterea acestuia de a crede
Căci pasiunea pentru credinţă
Este izvorul de adevăr al
Absolutului...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu