drum pe drum de seara
si-l arunc si iara
dorul tot din mine
nu vrea sa se dezbine.
si ma uit in ochii tai
si ii las sa se duca departe
nici macar sa nu-i privesti
da, stiu...
am uitat ca ma iubesti!
sa nu te uiti, sa nu ma uiti
sa dai cu ei de pamant si-apoi
sa ma-ntrebi cu ei inchisi:
cum te numesti ? cine esti?
...noi istem?!
um om fara tihna umbla ciudat
prin paduri, animalul,
si se-ntreaba, cat e de umblat
pe jos, pe sus,
si ce-i bate in piept, de il curma?
si ingerii, cu firimituri de pace
presar toate campiile,
iar oamenii, pe damburi afanate
se-nalta si urca in sus cu radacini:
legile lor se-ntetesc
si de-abia ca nu-i razboi.
mandra, luna-mi zambeste, si e plina.
acelasi covor de frunze a ramas
ca si anul trecut, si toti ceilalti
la rand, in urma,
si stau priveghi maini de cersetor
te cer, te tot cer
si nu mi te da decat in vis,
frumos cecer!
asa ca mi te iau de mana,
si-nganat te port pe brate
cu fata limpede, spalata de ploaie,
la mine, acasa.
acela ce va ajunge primul,
pe-acela sa-l ierti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu