si drumul imi pare ca e stanca
si nameti de flori, copacii goi
despuiati in radacini prafuite,
se uita la mine si tac ...
alerg stanjenit de incaltarile ude
si lumea se-nvarte in loc, sta la panda
urc rugul in picioarele strambe
si mainile-mi dau sa-l apuc de capat.
si capat sa-l cobor si sa-l urc
mai apoi sa-l indoi si s-agat
lemnul ars de stalpii de lut din padure
s-atarne el, rugul, in toate partile
cerului!
si l-am prins!
dar mainile-mi tremura in ulcele
si-s pline cu apa din incaltarile ude.
de maini retezate si capete sparte
sunt legat pretutindeni, de rugi,
de pacate,
iar parul mi-atarna pe rug.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu