Decor: două frânturi din durerea mea stau la ....bârfa.(pe-ntuneric).Întuneric!
UNA parte din durerea mea se-aşează pe un scaun . Şi aşteaptă,… Aşteaptă…. Aşteaptă…
Una: Gata! încă una şi-atât. Mi-ajunge.Apa!(gâfâind) Fir-ar!, unde mi-e apa?
Bea apa dintr-o cupă aflată pe jos, lângă scaun.O pune la loc şi-apoi:
Una: Tăcere!(de-aici încolo va fi foarte calmă, rostind cuvintele rar şi de o seriozitate macabră)
Atemporal moment de liniste…
A DOUA parte din durerea mea se-aşeaza pe un alt scaun, spate în spate cu celălălt (în acelaşi întuneric). Şi aşteaptă… Aşteaptă…. Aşteaptă…
Una: Of…! Dac-ar fi cineva aici!? Of…! Dac-ar fi doar …
Una: Doar dac-ar fi… n-aş mai dispera de plictiseală! Mai erau cateva părti din durere, dar s-au părăsit!
A doua (vorbind cu umbra sa): Ţi-am spus să taci! Fir-ar sa fie! Nici aici n-am parte de linişte; am ajuns să vorbesc cu o umbră. Nici păcat … nici cainţă…
Iaraşi un moment de linişte…
Una: Da, ai dreptate! Şi mie mi se-ntâmplă la fel. Nu ştiu ce să mă mai fac. Îngrozitor, teribil de îngrozitor…
A doua: Dar, stai putin, eu n-am umbră-e întuneric beznă.
Se ridică de pe scaun şi se-aruncă bezmetică în beznă, zbierând:
A doua: Cine-I acolo? Pe Sfânta Fericire, cine-I acolo?
Una : Sunt eu!
A doua: Bine, m-am liniştit-se aşează din nou pe scaun-dar care eu?!
Se ridică …
Una: Eu, adică una parte din durere!
Se aşează…
A doua: Bine ca stiu cine esti, ca ma speriasem … !
Al doilea moment de linişte…
Una: De ce-ai venit aici ? Ce-ai păţit?
A doua: Păi stăi să vezi! Mă plimbam pe strada cu numarul meu şi-aud petrecând de zori două propoziţii:
Imagine de context(două propoziţii, ascunse de privirile durerii stau şi ele la taifas-muzică în surdină le acompaniază-“Marş funebru” de Punct d’Exclamation).
Una propoziţie: Ştiai că….
A doua propoziţie: Cum să nu , am auzit înaintea ta. Mi-a spus ştii tu cine…
Una propoziţie: Ba nu ştiu, spune-mi! Cine…
A doua propoziţie: E , Acela…
Una propoziţie: Aha!da! Acela…
Una propoziţie: Şi, ce spunea?…Acela…
A doua propoziţie: Spunea că…
Una propoziţie: Da! avea dreptate…Acela…
Una propoziţie (cu ea însăşi): Stai să vezi ce-o spune…când I-oi spune că…
A doua propoziţie(auzind-o): Cui o sa-I spui? Şi de ce?…mă rog.
Una propoziţie: E!ştii tu cui.Altcuiva! Şi asta pentru că….
Încheiere de context.
Una: Şi ce?
A doua: Păi…cum :”şi ce”? Am auzit că…
Una: N-ai auzit nimic!punct!
A doua(cu un oarecare aer de supunere): Dar, totuşi! Am auzit că…
Una: N-ai auzit absolut nimic! De la capăt…
A doua(enervata): Dar nu e adevărat. Eu, a doua durere, am auzit că…
Una: N-ai auzit nimic! Ai înţeles? De la capăt…
A doua: Aha! Deci vrei război. Bine!
Se ridică de pe scaun…
A doua(calmă şi sigură pe ea că va fi auzită): Eu, a doua durere, spun lumii întregi că…
Una(neinteresată): Nu te-aude nimeni.Doar de-atât eşti în stare?
A doua: Aha! Deci vrei să strig. Fie!
În aceeaşi poziţie…pregătindu-se.
A doua: Eu, a doua durere…(tace)
A doua: Nu, nu pot să strig.
Una: De la capăt…
A doua(strigând cu toată puterea): Eu, a doua durere, vreau să strig…
Una: Că n-ai auzit nimic.(în acest timp A doua durere se îndreapta spre scaun)Gata, ai strigat! Esti mulţumită? Ai strigat în gura mare un secret despre mine auzit de la două propoziţii!
A doua(aşezându-se calmă pe scaun, cu ochii pierduţi): Da, mă simt mai bine! Mult mai bine.
Una: Deci, n-ai auzit nimic!
A doua: Nu, nimic.
Una: Şi propoziţiile de pe stada ta,ce-I cu ele?
A doua: Ce propoziţii, ce stradă.Eu n-am decât un metru pătrat, iar acolo nu primesc pe nimeni, căci lucrurile s-ar vedea altfel, mai strâmtorate decât ceea ce se vede din orizontul meu.
Una: Şi de unde ştii că-I bun desenul din pătratul tău?
A doua: Pătratul meu e din cub pe care se aşeaza mereu pătrate din alte cuburi. Şi eu le rotesc, alegându-mi pătratul de-al meu, dar nu cercuri sau linii drepte, pătrate.
Una: Bine ai strigat în tăcere, ce-a de-A Doua Durere , vorbe ce-aruncă pătrate în cuburi şi s-alege pătratul , şi nu cercul sau linia dreaptă-arată cu degetul spre undeva , spre cubul durerii-gata , durere, poţi să te fericeşti!
Şi pleacă A doua durere undeva , spre strada unde-şi are pătratul.
Al treilea moment de liniste…
Una durere stă liniştită pe scaun. Soarbe zgomotos încă o dată din cupă.
Una: Nu mai am apă.
Una: Vreau apă!Pagină Goală, mai adu-mi o cupă de apă!
Pagina Goala: Doua cuvinte!
Una durere caută prin toate buzunarele, ridicându-se în picioare, două cuvinte, nu mai multe, două!(nu gaseşte decat o puzderie de gume pe care le aruncă în jurul sau)Şi nu gaseşte nimic si se aşează la loc la fel de calmă cum s-a ridicat.
Una, către Pagină: Las-o baltă. N-am nici măcar două cuvinte-nostalgica-şi câte aveam?!
Una: Lasă! Uite, mai am aici trei picaturi: una(şi-o dă pe gatul uscat), două(încă o data) şi trei(la fel).Gata, mi-ajunge!(pune cupa de-acolo de unde o ridicase).
Una: Pagină, adu-mi Creionul!
Şi Pagina intră de asta data cu goliciune cu tot, nu doar cu vocea, ţinând în mână Creionul, pe care-l aşează în scaunul rămas liber de la plecarea celei de-A doua durere.
Al patrulea moment de linişte…
Una: Ascult!
Creionul: Ştiu, am greşit, nu trebuia să scriu acele două propoziţii, dar mi-am dat seama prea târziu că am înţeles greşit mâna care mi-ai dat-o să mă scrie şi n-aveam gumă să le şterg.
Una: Mâna a fost a mea, ştiai?
Creionul(înşelator): Nu,dar sunt sigur că n-o să se mai repete. A fost ceva involuntar…
Una(sarcastic): Ca de obicei…
Creionul: Nu m-am gandit îndestul de bine atunci când le-am dat drumul pe stradă. Şi ele au vorbit între ele, că de, sunt propoziţii…
Una: Şi ştii că din astă cauză mi-a fost vărsată apa, şi-acum nu mai am nici macar două cuvinte, s-o răscumpăr, şi mi-e sete în continuu, şi sorb în continuu picăturile de pe sfârşitul sticle amare; ia cupa transparentă din nou în mână şi arată cu degetul spre fundul ei, unde nu mai e nimic; uite-le: una, două, trei…..M-ai văzut slabă, slabă în creion, slabă în cuvânt, şi ai scris propoziţiile cu mâna mea, acelea pe care tu le-ai aruncat în lume…
Creionul: Da, am scris, am greşit, iar acum o să şterg,o să şterg! Dacă o să-mi permiteţi…
Una: Mdaaaa!Uite aici, o gumă!şi-I aruncă departe de scaun o gumă.
Creionul se dă jos de pe scaun , şi în genunchi, caută pe podea, guma. O găseşte, se ridică şi strigă în şoapta în lume, îndreptându-se spre locul pe unde intrase:
Creionul: Mai am de scris două propoziţii,-surâzând demonic- în cerneală.
Una: Ce-ai spus?
Creionul: Nimic , Înălţimea Voastră Dureroasă, nimic grăitor ce merită scris în propoziţii, nimic n-am spus, căci dacă aş fi spus, aş fi spus mai întâi urechii celei pe care o folosiţi Luminaţia Voastră…(deoparte)dacă e cam surdă n-am ce să vă fac.
Una: Poftim?!
Creionul: Nimic, nimic! Doar vorbe goale …nimic altceva. Nu vă interesează!
Una: Bine, dacă spui tu…acum pleacă, lasă-mă să-mi adulmec picaturile!
Şi pleacă în lume, Creionul, să scrie propoziţii, una durere dupa alta.
Una: Pagină, fă-I Domnului Creion programare pentru înca doua propoziţii, n-o să se abţină, va sta iarăşi la taifas…
Se pune pe gânduri, în mâna dreaptă are o manuşă…o ridică la tâmplă şi spune parcă uimită: Tăcere!
Al cincilea moment de linişte…
Se ridică de pe scaun, la fel de calmă: se roteşte de trei ori în loc, numărând la fiecare rotaţie picăturile de apă.
Una: una…-se roteşte-, doua…-se roteşte-, trei…-pentru ultima oară se roteşte. Aproape nici nu mai simt diferenţa: apă, timp, infinit, absolut. Durerea este aceeaşi mereu, şi mereu mă întreb de ar mai avea sens dacş ar fi diferită. Şi ele, propoziţiile, şi el creionul pierd toate acestea doar ca să se lămurească pe ei înşisi că există; îşi revendică viaţa prin răstalmacirea mea…
Îşi pierd timpul stând la taifas despre nimicurile lor, şi ca să nu se plictisescă, mai prind propoziţii din zbor şi le scriu cu cerneală de alte mâini, ale lor să fie spălate; şi de n-ar fi doar asta…niciodata nu-şi dau seama de micimea lor, cât de mare este lumea. Iar eu stau cu mâinile în iertare, nu-mi permit să pierd ultimele picături rămase pe astfel de nimicuri, aş vrea tot paharul, dar nu se mai poate, am intrat în joc: trăiesc din cuvinte scrise de astfel de creione, sunt dependent de ele, de dureri, căci eu sunt Una din ele.Sunt prea blândă să le şterg cu mâna mea, propoziţiile, sau să rup creionul în două: îi las în pacea lor; n-am clipe decât să mă gândesc la cele 3 picaturi de apă(se aşează înapoi pe scaun-ia din nou cupa în mână ducand-o la gură)şi să le sorb, nostalgică la ce-ar fi putut fi paharul plin: una… doua… trei; ce vreţi! Îmi place să număr!
Pune cupa la loc.
Momentele se succed crescândă :
Al şaselea moment de linişte …
Al şaptelea moment de linişte…
Al optulea moment de linişte…
Al noulea moment de linişte…
Al zecelea moment de linişte…
Una: Pagină Albă, hai vino la taifas să scriem şi noi câteva propoziţii!
Pagina Albă intră şi se aşează pe scaun.
Pagina Albă: Iată-mă la raport…
Una: Gata! Înca una şi-atât. Mi-ajunge.(gâfâind)fir-ar, unde mi-e apa?
Bea apa din aceeaşi cupa aflată pe jos, lângă scaun.O pune la loc şi-apoi:
Una: Tăcere!
Una: Of…! Dac-ar fi cineva aici!? Of…!Dac-ar fi doar …
Una: Doar dac-ar fi… n-aş mai dispera de plictiseală! Mai erau câteva părti din durere, dar s-au părăsit!
Pagina Albă: Sunt eu aici!
Una: Auzi! Aş vrea să te-ntreb ceva? Să nu care cumva să-mi faci programare! Ai învaţat vreodată cât e lumea de mare?
Raspunsul vrea să pară evident:
Pagina Albă: Mare, cum adică mare?
Una: Mare, în timp şi spaţiu, în picături de infinit şi durere, în pluritate amorfă de conştienţe ce duce la morfitate singulară; mare, nu infinită, limitată-se poate, dacă vezi pasul doar de dinaintea pasului făcut de tine; oricum ceilalţi paşi nu-I poţi vedea dacă nu I-ai facut. Pe primul îl vezi doar prin faptul că te gândeşti să-l faci, doar să vrei să-l faci, doar să crezi în el.
Pagina Albă: Dar cu ceilalţi paşi nu se-ntâmplă acelaşi lucru?
Una: Ba da!dar trebuie şters infinitul deoarece toţi ce vor urma vor fi unul singur, iar la infinit nu te poţi gândi pentru că nu există, e nul; şi-atunci faptul că”te gândeşti la ceva nu poate deveni” “nu te gândeşti” chiar şi nimicul e ceva.”Obiectele” la care nu se poate ajunge nu pot fi definite, sunt nule.
Pagina Albă: Oare sunt?
Una-detaşată de ce a spus până acum:
Una: Nu ştiu? Am prins propoziţiile alergând bezmetice prin cap şi le-am scris. M-am gândit să stau la taifas scriind despre absolut.
Pagina Albă: Oare sunt?
Una: Nu ştiu? Am prins propoziţiile alergând bezmetice prin cap şi le-am scris. M-am gândit să stau la taifas scriind despre absolut.
Pagina Albă: Oare sunt?
Una: Nu ştiu? Am prins propoziţiile alergând bezmetice prin cap şi le-am scris. M-am gândit să stau la taifas scriind despre absolut.
Pagina Albă: Oare sunt?
……………………………..
întunericul se face şi mai întuneric.
Pic…pic…pic…
UNA parte din durerea mea se-aşează pe un scaun . Şi aşteaptă,… Aşteaptă…. Aşteaptă…
Una: Gata! încă una şi-atât. Mi-ajunge.Apa!(gâfâind) Fir-ar!, unde mi-e apa?
Bea apa dintr-o cupă aflată pe jos, lângă scaun.O pune la loc şi-apoi:
Una: Tăcere!(de-aici încolo va fi foarte calmă, rostind cuvintele rar şi de o seriozitate macabră)
Atemporal moment de liniste…
A DOUA parte din durerea mea se-aşeaza pe un alt scaun, spate în spate cu celălălt (în acelaşi întuneric). Şi aşteaptă… Aşteaptă…. Aşteaptă…
Una: Of…! Dac-ar fi cineva aici!? Of…! Dac-ar fi doar …
Una: Doar dac-ar fi… n-aş mai dispera de plictiseală! Mai erau cateva părti din durere, dar s-au părăsit!
A doua (vorbind cu umbra sa): Ţi-am spus să taci! Fir-ar sa fie! Nici aici n-am parte de linişte; am ajuns să vorbesc cu o umbră. Nici păcat … nici cainţă…
Iaraşi un moment de linişte…
Una: Da, ai dreptate! Şi mie mi se-ntâmplă la fel. Nu ştiu ce să mă mai fac. Îngrozitor, teribil de îngrozitor…
A doua: Dar, stai putin, eu n-am umbră-e întuneric beznă.
Se ridică de pe scaun şi se-aruncă bezmetică în beznă, zbierând:
A doua: Cine-I acolo? Pe Sfânta Fericire, cine-I acolo?
Una : Sunt eu!
A doua: Bine, m-am liniştit-se aşează din nou pe scaun-dar care eu?!
Se ridică …
Una: Eu, adică una parte din durere!
Se aşează…
A doua: Bine ca stiu cine esti, ca ma speriasem … !
Al doilea moment de linişte…
Una: De ce-ai venit aici ? Ce-ai păţit?
A doua: Păi stăi să vezi! Mă plimbam pe strada cu numarul meu şi-aud petrecând de zori două propoziţii:
Imagine de context(două propoziţii, ascunse de privirile durerii stau şi ele la taifas-muzică în surdină le acompaniază-“Marş funebru” de Punct d’Exclamation).
Una propoziţie: Ştiai că….
A doua propoziţie: Cum să nu , am auzit înaintea ta. Mi-a spus ştii tu cine…
Una propoziţie: Ba nu ştiu, spune-mi! Cine…
A doua propoziţie: E , Acela…
Una propoziţie: Aha!da! Acela…
Una propoziţie: Şi, ce spunea?…Acela…
A doua propoziţie: Spunea că…
Una propoziţie: Da! avea dreptate…Acela…
Una propoziţie (cu ea însăşi): Stai să vezi ce-o spune…când I-oi spune că…
A doua propoziţie(auzind-o): Cui o sa-I spui? Şi de ce?…mă rog.
Una propoziţie: E!ştii tu cui.Altcuiva! Şi asta pentru că….
Încheiere de context.
Una: Şi ce?
A doua: Păi…cum :”şi ce”? Am auzit că…
Una: N-ai auzit nimic!punct!
A doua(cu un oarecare aer de supunere): Dar, totuşi! Am auzit că…
Una: N-ai auzit absolut nimic! De la capăt…
A doua(enervata): Dar nu e adevărat. Eu, a doua durere, am auzit că…
Una: N-ai auzit nimic! Ai înţeles? De la capăt…
A doua: Aha! Deci vrei război. Bine!
Se ridică de pe scaun…
A doua(calmă şi sigură pe ea că va fi auzită): Eu, a doua durere, spun lumii întregi că…
Una(neinteresată): Nu te-aude nimeni.Doar de-atât eşti în stare?
A doua: Aha! Deci vrei să strig. Fie!
În aceeaşi poziţie…pregătindu-se.
A doua: Eu, a doua durere…(tace)
A doua: Nu, nu pot să strig.
Una: De la capăt…
A doua(strigând cu toată puterea): Eu, a doua durere, vreau să strig…
Una: Că n-ai auzit nimic.(în acest timp A doua durere se îndreapta spre scaun)Gata, ai strigat! Esti mulţumită? Ai strigat în gura mare un secret despre mine auzit de la două propoziţii!
A doua(aşezându-se calmă pe scaun, cu ochii pierduţi): Da, mă simt mai bine! Mult mai bine.
Una: Deci, n-ai auzit nimic!
A doua: Nu, nimic.
Una: Şi propoziţiile de pe stada ta,ce-I cu ele?
A doua: Ce propoziţii, ce stradă.Eu n-am decât un metru pătrat, iar acolo nu primesc pe nimeni, căci lucrurile s-ar vedea altfel, mai strâmtorate decât ceea ce se vede din orizontul meu.
Una: Şi de unde ştii că-I bun desenul din pătratul tău?
A doua: Pătratul meu e din cub pe care se aşeaza mereu pătrate din alte cuburi. Şi eu le rotesc, alegându-mi pătratul de-al meu, dar nu cercuri sau linii drepte, pătrate.
Una: Bine ai strigat în tăcere, ce-a de-A Doua Durere , vorbe ce-aruncă pătrate în cuburi şi s-alege pătratul , şi nu cercul sau linia dreaptă-arată cu degetul spre undeva , spre cubul durerii-gata , durere, poţi să te fericeşti!
Şi pleacă A doua durere undeva , spre strada unde-şi are pătratul.
Al treilea moment de liniste…
Una durere stă liniştită pe scaun. Soarbe zgomotos încă o dată din cupă.
Una: Nu mai am apă.
Una: Vreau apă!Pagină Goală, mai adu-mi o cupă de apă!
Pagina Goala: Doua cuvinte!
Una durere caută prin toate buzunarele, ridicându-se în picioare, două cuvinte, nu mai multe, două!(nu gaseşte decat o puzderie de gume pe care le aruncă în jurul sau)Şi nu gaseşte nimic si se aşează la loc la fel de calmă cum s-a ridicat.
Una, către Pagină: Las-o baltă. N-am nici măcar două cuvinte-nostalgica-şi câte aveam?!
Una: Lasă! Uite, mai am aici trei picaturi: una(şi-o dă pe gatul uscat), două(încă o data) şi trei(la fel).Gata, mi-ajunge!(pune cupa de-acolo de unde o ridicase).
Una: Pagină, adu-mi Creionul!
Şi Pagina intră de asta data cu goliciune cu tot, nu doar cu vocea, ţinând în mână Creionul, pe care-l aşează în scaunul rămas liber de la plecarea celei de-A doua durere.
Al patrulea moment de linişte…
Una: Ascult!
Creionul: Ştiu, am greşit, nu trebuia să scriu acele două propoziţii, dar mi-am dat seama prea târziu că am înţeles greşit mâna care mi-ai dat-o să mă scrie şi n-aveam gumă să le şterg.
Una: Mâna a fost a mea, ştiai?
Creionul(înşelator): Nu,dar sunt sigur că n-o să se mai repete. A fost ceva involuntar…
Una(sarcastic): Ca de obicei…
Creionul: Nu m-am gandit îndestul de bine atunci când le-am dat drumul pe stradă. Şi ele au vorbit între ele, că de, sunt propoziţii…
Una: Şi ştii că din astă cauză mi-a fost vărsată apa, şi-acum nu mai am nici macar două cuvinte, s-o răscumpăr, şi mi-e sete în continuu, şi sorb în continuu picăturile de pe sfârşitul sticle amare; ia cupa transparentă din nou în mână şi arată cu degetul spre fundul ei, unde nu mai e nimic; uite-le: una, două, trei…..M-ai văzut slabă, slabă în creion, slabă în cuvânt, şi ai scris propoziţiile cu mâna mea, acelea pe care tu le-ai aruncat în lume…
Creionul: Da, am scris, am greşit, iar acum o să şterg,o să şterg! Dacă o să-mi permiteţi…
Una: Mdaaaa!Uite aici, o gumă!şi-I aruncă departe de scaun o gumă.
Creionul se dă jos de pe scaun , şi în genunchi, caută pe podea, guma. O găseşte, se ridică şi strigă în şoapta în lume, îndreptându-se spre locul pe unde intrase:
Creionul: Mai am de scris două propoziţii,-surâzând demonic- în cerneală.
Una: Ce-ai spus?
Creionul: Nimic , Înălţimea Voastră Dureroasă, nimic grăitor ce merită scris în propoziţii, nimic n-am spus, căci dacă aş fi spus, aş fi spus mai întâi urechii celei pe care o folosiţi Luminaţia Voastră…(deoparte)dacă e cam surdă n-am ce să vă fac.
Una: Poftim?!
Creionul: Nimic, nimic! Doar vorbe goale …nimic altceva. Nu vă interesează!
Una: Bine, dacă spui tu…acum pleacă, lasă-mă să-mi adulmec picaturile!
Şi pleacă în lume, Creionul, să scrie propoziţii, una durere dupa alta.
Una: Pagină, fă-I Domnului Creion programare pentru înca doua propoziţii, n-o să se abţină, va sta iarăşi la taifas…
Se pune pe gânduri, în mâna dreaptă are o manuşă…o ridică la tâmplă şi spune parcă uimită: Tăcere!
Al cincilea moment de linişte…
Se ridică de pe scaun, la fel de calmă: se roteşte de trei ori în loc, numărând la fiecare rotaţie picăturile de apă.
Una: una…-se roteşte-, doua…-se roteşte-, trei…-pentru ultima oară se roteşte. Aproape nici nu mai simt diferenţa: apă, timp, infinit, absolut. Durerea este aceeaşi mereu, şi mereu mă întreb de ar mai avea sens dacş ar fi diferită. Şi ele, propoziţiile, şi el creionul pierd toate acestea doar ca să se lămurească pe ei înşisi că există; îşi revendică viaţa prin răstalmacirea mea…
Îşi pierd timpul stând la taifas despre nimicurile lor, şi ca să nu se plictisescă, mai prind propoziţii din zbor şi le scriu cu cerneală de alte mâini, ale lor să fie spălate; şi de n-ar fi doar asta…niciodata nu-şi dau seama de micimea lor, cât de mare este lumea. Iar eu stau cu mâinile în iertare, nu-mi permit să pierd ultimele picături rămase pe astfel de nimicuri, aş vrea tot paharul, dar nu se mai poate, am intrat în joc: trăiesc din cuvinte scrise de astfel de creione, sunt dependent de ele, de dureri, căci eu sunt Una din ele.Sunt prea blândă să le şterg cu mâna mea, propoziţiile, sau să rup creionul în două: îi las în pacea lor; n-am clipe decât să mă gândesc la cele 3 picaturi de apă(se aşează înapoi pe scaun-ia din nou cupa în mână ducand-o la gură)şi să le sorb, nostalgică la ce-ar fi putut fi paharul plin: una… doua… trei; ce vreţi! Îmi place să număr!
Pune cupa la loc.
Momentele se succed crescândă :
Al şaselea moment de linişte …
Al şaptelea moment de linişte…
Al optulea moment de linişte…
Al noulea moment de linişte…
Al zecelea moment de linişte…
Una: Pagină Albă, hai vino la taifas să scriem şi noi câteva propoziţii!
Pagina Albă intră şi se aşează pe scaun.
Pagina Albă: Iată-mă la raport…
Una: Gata! Înca una şi-atât. Mi-ajunge.(gâfâind)fir-ar, unde mi-e apa?
Bea apa din aceeaşi cupa aflată pe jos, lângă scaun.O pune la loc şi-apoi:
Una: Tăcere!
Una: Of…! Dac-ar fi cineva aici!? Of…!Dac-ar fi doar …
Una: Doar dac-ar fi… n-aş mai dispera de plictiseală! Mai erau câteva părti din durere, dar s-au părăsit!
Pagina Albă: Sunt eu aici!
Una: Auzi! Aş vrea să te-ntreb ceva? Să nu care cumva să-mi faci programare! Ai învaţat vreodată cât e lumea de mare?
Raspunsul vrea să pară evident:
Pagina Albă: Mare, cum adică mare?
Una: Mare, în timp şi spaţiu, în picături de infinit şi durere, în pluritate amorfă de conştienţe ce duce la morfitate singulară; mare, nu infinită, limitată-se poate, dacă vezi pasul doar de dinaintea pasului făcut de tine; oricum ceilalţi paşi nu-I poţi vedea dacă nu I-ai facut. Pe primul îl vezi doar prin faptul că te gândeşti să-l faci, doar să vrei să-l faci, doar să crezi în el.
Pagina Albă: Dar cu ceilalţi paşi nu se-ntâmplă acelaşi lucru?
Una: Ba da!dar trebuie şters infinitul deoarece toţi ce vor urma vor fi unul singur, iar la infinit nu te poţi gândi pentru că nu există, e nul; şi-atunci faptul că”te gândeşti la ceva nu poate deveni” “nu te gândeşti” chiar şi nimicul e ceva.”Obiectele” la care nu se poate ajunge nu pot fi definite, sunt nule.
Pagina Albă: Oare sunt?
Una-detaşată de ce a spus până acum:
Una: Nu ştiu? Am prins propoziţiile alergând bezmetice prin cap şi le-am scris. M-am gândit să stau la taifas scriind despre absolut.
Pagina Albă: Oare sunt?
Una: Nu ştiu? Am prins propoziţiile alergând bezmetice prin cap şi le-am scris. M-am gândit să stau la taifas scriind despre absolut.
Pagina Albă: Oare sunt?
Una: Nu ştiu? Am prins propoziţiile alergând bezmetice prin cap şi le-am scris. M-am gândit să stau la taifas scriind despre absolut.
Pagina Albă: Oare sunt?
……………………………..
întunericul se face şi mai întuneric.
Pic…pic…pic…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu