fiecare osanda si-a spus cuvantul,
si s-a petrecut intocmai cum a ras clovnul,
istovit sub fete triste.
e o umbra la coltul strazii,
arunca un lemn prins de ate
inainte si-n apoi,
cu susul in jos si fata pe dos.
de-i calci privirea,
te opreste fara refuz,
si te cere sa sufleci mana.
si-atat.
isi opreste jucaria,
iti da drumul sa pleci incotro te duci,
apoi scoate carnetul alb-negru si scuipa
o noua foaie.
si cu ranjetul tau si timpul meu,
mai insemneaza clovnul o scrijeleala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu