Nenumitei

si ochii vii poarta torte.
ei aduc mortul taras prin tarana,
si nu se mai termina strigatul!
doua stane de piatra ma-ngana;
iar el,
stapan peste vaile plangerii,
se-ntoarce sa zbiere: nu stiu!

sunt mort printre ganduri moarte
si din iad odios
rapesc al mortii rod...

eu, trupul meu, singuri,
pe-un caldaram de ziduri
zdrobite de dor.

departarile canta,
si glasul se pierde in nori
uit cerul cazanda
si-l las sa ma-mbie
sa ma poarte, sa mor
sa iubesc...
peste revarsari de zori-
maine, a mai trecut o zi.

si-atingerea ta
o desfat in roua,
si ma curge departe
de pamant.
ochii tai rup tacerea,
ma-nfioara atunci cand
ii simt.

tresar stelele pe cer,
cand
ne-adormim unul pe altul
si dansam dusi de vant;
se-ntorc pamanturile
se cutremura Tartarul
durere, ospat, amagire
necuvant.

ma privesti, si tot ochii,
dusi la panda,
cu mainile ma spinteca,
ma soarbe, n-am scapare
duhnesc a iubire,
zac nepierit si fara suflare.

tacut, pulsez intru tot
pentru tine,
ale tale magaieri le cuprind,
m-adap cu nesat, si, zambind,
te-asez deoparte, s-auzim,
indepartatul divin.

fii blanda, chip, adiere,
de ma mai tine inc-o tacere,
sa te miros...

si-am luat-o de mana, s-avea ochi frumosi.