-undeva inainte de septembrie 2003
Semn de inceput:
de oare timpul ar avea maini
ar putea sa ma vindece?
de oare timpul ar avea suflet
mi-ar simti durerea?
de oare n-ar mai fi nimic
as mai exista?
Povestea lui, si-a mea:
in tot acest praf tacut
nu simt decat un punct;
un punct care se destrama
clipa de clipa...
si ramasitele lui se plimba
anxios
in jurul centrului sau,
care e tot un punct.
si tot asa pana la
o infinitate de puncte.
si punctele astea fuzante
se sparg unele intr-altele
nascanda, murinda, renascanda.
Un ciob de realitate:
dar ochiul adevarului s-a fost spart si el
in mii si mii de cioburi amorfe;
si toate au cazut pe-acest Pamant.
Am ridicat unul,
poate singurul care-a mai ramas nepatat
de pacatul minciunii,
si umbra mi-a curs lin
in amintirea celui ce-a fost.
si iarasi am ramas singur
printre
aste statui fara de chip.
tac.da!tac!mi-e frica sa ma
infrupt din placerea sunetului;
sunt nebun oare? nu cred!
si ploaia ma-nconjoara
cu ale ei spinoase picaturi,
ce se sparg alene
in podeaua nemarginitului abis.
se sparg, una dupa alta,
in puncte stinghere.
punctele sar pretutindeni,
dar mai ales pe mine.
ma pateaza, le simt durerea,
imi vine sa strig...
si chiar asta fac:
mi-e frica!
taci!-se-aude o voce departata.
si totusi, mi-e frica!
taci, am zis!aceeasi voce.
privesc in gol de prea mult
timp pierdut de omenire,
asa ca a treia oara
imi duc glasul pana la Cer:
mi-e frica...!
nu se mai aude nimic.
gafaitu-mi arde si
viata care a mai ramas.
tremur din toata fiinta-mi
blestem adus lumii lui
Nemesis.
sunt ud!
si apa asta seaca se prelinge
printre punctele care s-au agatat
de mine.
sunt dependent de ele
din cap si pana-n picioare.
nu mai vad, aud sau simt
sunt obosit...
obosit de verbul "a fi"...
si de-atatea puncte
care se zbat intr-o nemiloasa
risipa de existenta;
pentrui a fi observate
doar atat...
si de-i va fi mormantul flori,
sau Cer, sau Pamant,
ori de ce nu, Foc!
tot punctul va sta la al sau capatai!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu