spalam pietrele de moara cu
bratul stramb si stang,
aveam ochii pregatiti sa urce,
sunt urat si sunt urat...
stergeam genele de praf
si tot ce-mi ramaneau,
rand pe rand se prapadeau
si-mi scaparau ochii la
mormanul de pamant.
chemare, ce refren ciudat,
imi tot rasuna sangele din mana
dau venin, si-l dau, se-ntoarce
cazuta-i rama pe sub dealuri
iara culorile se-ntrec baltind.
bucata mea de carne
ramasa sus pe epitaf
ascute peretii dati cu var-
e casa mea, e loc si timp
e van.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu