Pagini

29 august, 2008

vesnic ma tine de capat, o ata ...

si capat in tine, credinta
venirea zilei de maine-
altfel m-as pierde-n sentinta
as fi neghina in paine.

si painea aceea as duce-o la gura
zi de zi, clipa de clipa, cununa
de spini mi-as pune pe crestet, nu vura
ceilalti din mine sa deie arvuna:

sa pot sta si eu linistit pe o rapa
sa ma uit, sa nu vad, doar s-ascult
dar s-ascult in tacere, ca o carpa
si vreme de-un ceas, doar s-ascult.

s-arunc pietre in valuri baltinda
sa framant sensul in mainile crude
iar tarana ce vrea sa m-atinga
sa se-adune pe crestet, un munte.

zdrentele mele se cuprind toate, toate
si capataiu-mi zvarcole-n drum alt fir;
ma bate luna cu raset, se joaca in noapte
oasele flutura daruri, un batran in delir...

sunt vesel, nu fericit, nici beat ....

vrand, nevrand, stau si gandesc
nu spun mai mult, ma lipsesc
hai mai aproape, te rog
du-te, sa nu te intorci!

nimeni

subiectul...
varianta recursiva a infinitului
este tinderea la 0
o liniste profunda
concentrata in turbulente acvifere.

concluzia...
sinteza broastelor de uscat
ce s-au adunat in lac
e un cocostarc cu ciocul stramb
cu ochii mari si nas natang.

pretul barilului de petrol
a luat globul in picioare, ocol,
a crescut astronomic
la fel ca apa, nevrotic-
e mai scumpa,
si nu vrea sa se vanda.

ultima stire...
secera fire de iarba oglindirea.
in puturi adanci, sapate in piatra,
scapatata de sens e privirea;
iar se primbla smerenia-n pacat,
si e seara.

te mint
te iubesc
te mint
te urasc

un crampei de hartie, cu rasete-n dungi
ragaz de o soapta te lasa sa-ndrugi
cu pasi-mi calcand.
de-ar fi cuvintele vanturi si ploi,
flori multe si ganduri, ape, strigoi
s-ar scrie in pamant!

apropo...
m-a sarutat si gura de pamant
cu ciuperci negre, vasc si licheni
si-atunci mi-am spus cine sunt:
habar n-am?!

in care, apa se strange
si noroiul se curge
pe sine
dim mine in sange.

si mereu imi spun
ca de-as vrea ceva
pe nimeni as lua, sa se
petreaca in mine.

n-am degete, sunt nimeni(partea II)

mi-ati taiat capataiul
si sabia-ti purtat-o in drum!
pe jos, pe sus...

am murit cu moartea de mana
si-avea ochi frumosi.

si-am vrut doar sa stau
si-am vrut doar sa plec
nimic altceva
nimic fara sens.

mi-ati facut cu mana.
aduceau ei, taranii,
cuprinderea vorbei
intr-o noapte ca asta,
iar lacul vuia nestatornic,
vroia tihna-

in timp ce eu cautam
o floare, sa fie perfecta.
si erau copacii plini,
ciresii de-abia-nfloreau,
si cadeau, toate...toate.

acum
mi-am gasit linistea,
n-o intreb, nu ma-ntreaba.
dar pana cand?
pe jos, pe sus...

La colt de strada

nu pot sa m-opresc din vandut
vand lacrimi, inimi, saruturi
si idei, si suflet, si durere
nu pot sa m-opresc si ma duc.

pe cruce sa mi se scrie cu litere mari

m-am nascut strain pe pamanturi reci
si cuibul meu era departe
citeam culori pe locul meu de veci
rataceam orb si era noapte.

doar umbre lungi se mai jucau
si chinul se lungea cu ele
apus si rasarit, nu mai erau,
doar soapte si cuvinte grele.

balteau nuferii, si-adormeau
zbor de nea fericea orizontul
doar urme si praf mai erau
si toate, ele, vesteau inceputul.

si credeam ca inima-i doar una
cum ca oamenii-s doar ganduri,
totusi,
ca luna de pe cer, niciuna,
iar astea-s doar pamanturi.

ascultam vantul, s-apara,
iarba se-mpletea, si-ardea,
curgeau lin picurii de seara
cenusa, senin, se pierdea.

statut pe-o piatra de drum
astept drumetii sa treaca,
bat jarul si nu-i decat fum,
rad ultima ploaie intreaga!

m-am nascut pe pamanturi seci
si cuibul meu, pierdut, printre ele.

Mă spăl nesăbuinţă de mirosul tău murdar.(Puzzle 1)

Mă spăl nesăbuinţă de mirosul tău murdar,
M-am săturat s-aştept, să joc doar la un zar !
Şi mă duc, şi mă-ntorc, slobod şi greu
Cu zvâcnirea-ngheţată, cu moarte de zeu
Să-mi izbesc umbra de credinţe cenuşii
Decor – un morman de ganduri pustii :

Zale de petale se-nvârt neîncetat
pe mormânt ;
Norii cugetă umbre sărace,
mor toate jucând.

Drumul taie câmpul in două,
Copaci în derivă ;
Roua sărută crucile braţe
Cu ochi mari de nimfă.

Taci, nefiinţă, orizont scăpătat,
Rupe-ţi carnea, arunc-o,
Sapă-ţi odihna, îngroap-o,
Taci nefiinţă, învaţă !

Şi-am cărat în cârcă somnul,
Si-am sfâşiat de haine orbul,
N-am găsit decât un ciob de armă-
Unde pleci unde te duci, stai aici şi sfarmă !?

Bolnav!

Mi-am făcut programare
La scaun,
Patul era ocupat.

Şi-am aşteptat,
Pe jos, două clipe
Îndeajuns, m-a uitat.

Dureri de cap
Mă trag de mânecă,
Ele nu ştiu;
Nu vreau să zac!

Şi-ncep, aclamat,
Să mă dau cu nervii
De pereţi.

Durerea blamată
Mă duce pe scaun.
N-am vrut să spun
Că … nu sunt imun.

Şi stau liniştit,
Orbit zeflemitor
De-o rază centripetă.
Sunt şi mai obosit.

Prescripţia de viitor
Nu m-a uitat:
Drum ratat!
Căci mai bine
Aşteptam
… la pat.

Epitaf

am omorat...
cu ce-am avut
in noi:
moarte
cu viată.
am prigonit...
viată
cu ură.
am ascuns…
ură
cu dragoste.
am pierdut...
dragoste
cu fiinta.
pe epitaf ne-am scris...
Am fost!

si totusi n-am tacut,
ne-am deschis razvratirea
la capat de cruce.
epitaful se scrie din nou
cu aceeasi pornire de moarte.
oare cui...?!

Joc de idei

Umbre reci mi-apasă adânc
Pe rana sângerândă şi crudă,
Cristale de sânge se perindă
Pe pieptu-mi plin de urmele
Suliţelor...

Ochii îmi sunt pierduţi în nevăzut
Şi fiori de gheaţă aleargă prin corp,
Gânduri de nicăieri apar în minte
Învălmăşite sunt în această
Realitate...

O himeră îmi pare dragostea,
O iluzie efemeră care lasă urme
Ce câteodată dispar în furtuna timpului
Trecut, prezent şi viitor; în simbioză cu
Adevărul...

E trist şi sper că poate nu este aşa
Precum eu vizualizez această
Lume plină de răutate şi minciună
Dar speranţa este doar adevărată
Irealitate...

Cuvântul şi culoarea sunt singurele
Reprezentări reale ale existenţei umane,
În afară de ele nimic nu mai contează
Poate doar muzica, care este legată de
Metamorfoza universului...

Importanţă nu are decât spiritul.
Existenţa şi non-existenţa este definita
Doar prin puterea acestuia de a crede
Căci pasiunea pentru credinţă
Este izvorul de adevăr al
Absolutului...

Emperor Vs. Emperor

Batalione

De priviri pocite,

Fără de chip,

S-au aliniat

Toate pentru mine,

Toate fără una mie

Privire.


Marş funebru se-adună

Printre alte una mie

Oglinzi.


Unul, doi, trei, patru;

Paşi se fac în onoare

Şi-apoi se opresc,

Paşii,

În faţa sluţeniei.


Căci frica se vede,

Şi ura şi jalea

Cu tot cu laşitate;

Pătrate în cuburi.


Şi fiecare se priveşte,

Se-ntreaba de oare

Îi stă bine în mine?

Numai ultima oglindă

Se sparge răcnind:

“Şi mie, ce-mi rămâne?”


Războiul înca se duce:

Oglinzi şi chipuri aleargă.

Emperor Vs. Emperor!

Desemnez pudoarea însemn în judecată.(Puzzle 2)

Desemnez pudoarea însemn în judecată.

Strig cuvântul ce mi-e zâmbet şi-amar

Şi chem inculpaţii să şadă jos, pe jar,

Bat cuie în zale, strâng nădejdea uscată


Să-nceapă , să ard!


Împart lumea-n răsunet de văi

Şi urme de pământ curg înapoi,

Şi din toate, el, trup răsturnat,

M-aruncă în haos, mă-ntreb ne-ntrebat.


Mai dă-mi un pahar cu apă

Să-mi curm plânsetul in el,

Să-nec timpul tembel,

Izgonit, efemer…


Şi nu-mi mai bate ceasul

Iar moara-mi sugrumă grumazul.

Capul în pământ, el, struţul,

Da, în sfera cea mică şi-albastră,

Venit-a să îmi spună necazul:


Un bec şugubăţ cu şaiba deşurubată

Şopteşte intruna, şuşoteşte lumina,

Iar ţărâna se ţipă şi rage crispată:

Ţară fără dor, unde ţi-e tulpina?


Acum, eu, prezent referent, împământitul,

Ce pot să fac, să sap între fire cuţitul ?

N-am aripi să tac, dar nici orb n-o să rabd

Mă simt alungit, pată nu am şi tot sunt pătat.


Izgonit, efemer…


Am dus ochiul în mână, m-a chemat.

I-am lăsat pe ei să-l ia şi l-au luat.

Acum sărut scrisul, se crede ingrat

Se simte alungat, n-am dor şi tot sunt pătat !


Uşile stau martore-n gând, şi se-nchid,

Gâtul atârnă în jos, se adapă în vid;

Numai jarul stă mereu tot aprins,

Apa se prelinge-nc-odat’ , l-am mai stins!?

taceti, tăceri si lăsati-mă-n pace să mor!

le spun lor
îmi spun mie
le spun altora:
...o mie!

că mor de sete
într-o baltă mare
de apă, s-un cuvant
razvratit tot suspina:
s-au topit toate
din mine, din el-
din altii, o mie!


mă adulmec in aer
ce-l prind
că se joacă
în juru-mi de eu;
si eu tot mor,
căci mi-e sete!

cuvinte se-nvart
si se-arunca in geam:
"deschide, sa intre
ploaia ce vine;
deschide-te-n tine!
deschide, sa intre
potop de suspine"

...s-a zis!

"tăceti din gură,
amărâte ce-mi sunteti!"
degeaba...
si ele tot bat
caci mi-e sete;
si eu tot mor.
inconjurul...
taceri ce baltesc
într-o baltă
mare de apă.

zi de sambata pustie

Iata nota de plata
La buticul de pe colt:
Inca un rand de ata
Sa-mi cos ranile de hot,
Alte geamuri sparte
Aruncat-n ochi, in fata
Jocuri de copii, si multe
Multe intrebari rasplata.
Cat despre vanzatoare
Ce pot sa spun, acum :

Servil la cap de drum
Imi tot zambeste-un
Chip cu dulci de-amare
Fete si taisuri de argint

Si precucernice priviri
Scufunda lumea in pahar,
Veninul se tot umfla
Si chipul tot zambeste
…iar si iar.

Parc-ar fi aici, in mine
Puntea pustie de suspine,
Iar ceruri ce par senine
Tot arunca nopti in zile.

Se-aude cantecul de jale
Al crengilor cazanda
Se vad gurile curganda
Si coltii ce se rup agale.

Asta-i datoria mea de hot
Care fura buzunare goale
Si lasa inimi la-ntamplare
Sa se piarda-n fals negot:

E un tablou, pe care-l iau
Mereu, de la capat, mereu
Si-l privesc cu dor, cu frica
De cuvinte ce-o sa-mi zica.

-nu te supara
ma mai lasi o luna
azi chiar nu pot
e sambata pustie,
maine iau salariul.
iti aduc si-o statuie
de vrei
sau poate alte o mie
de aste tablouri.


Da, bine.
Doar el.
Nu, am inteles.
Doar culorile.
Astea si-atat.

Da, ti-am spus
Ca stiu numarul.
Sun acum:
-“alo, sunt aici
la colt de drum
nu, nu pot sa spun
veniti mai repede…
sa nu cumva sa fug”

sirenele canta
si tabloul arde
cu tot ce e-n el
si fete si scrum.

Nu mai sunt dator.
Dar mi-e frica si dor
De vanzatoarea din buticul
Gol-e seara.
E zi de sambata pustie.
Si ridic mainile, s-apuc
Duminica ce va sa vie!

27 august, 2008

acelasi mereu

cinci banci mai incolo si m-as fi razgandit

am privit indelung plecarea mea pe mare
si-mi paream slab si cu ochiul orb
era ceva far' de cuvinte, nespus, tacut
si ma durea asa cum doare stomacul unui flamand.

n-am putut sa-mi spun ramas bun
si nici macar nu stiu de ce-am plecat
valuri pluteau pretutindeni, si-nsetam
la apus...

am plans copilul din mine ca si el
si-nca, acum, nu-mi mai aduc aminte;
dar stiu ca tarusul din lemn de baobab
tot acolo zace, de ani si ani ne-mpliniti.

si-acum stau la ceas de seara
s-ascult ticaitul bolnav
al unui om ce se crede pe moarte,
n-am bani sa ma mut, sunt sarac

pe o banca in parc...

intr-o strada rosie imi sta gandul

mor fluturii pe strada
zbor frunze peste ei
doar ganduri, dor de prada,
si-i gol, doar praf de zei.

pe margine, un clovn, un altul.
peste tot acelasi orb pribeag
ce-si cauta jalea pe ziduri;
la colturi, morpheul, tot altul.

imprejurul jertfeste, vrea iertare.

si pe aripi creste-o floare
- si doare -
zidul plange in van,
mana-l strange-n trupuri amare.

a mai urmat un gand.
fluturi se ridica, si zboara,
se-ntorc peste frunze, sa moara.

dreptul la pace

rouphine coboara treptele
cu pasi mari, izgoniti
pe pietre inca mai scrie:
taceti taceri si iubiti!

n-am buzunare in carne
decat pentr-un verde haisit
n-am cruce, n-am arme
doar credinta-ntr-un orb cotropit.

rouphine inca se duce...

spal geamuri in tinda
sa vad iarna cazand
e frig si mie frica,
in inimi din gand !

rouphine tot coboara...

un copac in gradina
numai al meu,
cu ramuri si frunza,
sa-l ud si sa-l usc-
doar al meu...

un orb in zdrente de strada
doarme la capat de zid,
si in buzele-uscate tot rade.
un orb cu zdrente,
un drum cotropit.

drept la pace

se uita la tine, saratura
cu gand pe drept de pace
si ura tot urcanda
il scapa de surghiun;
se desfata in scripeti de ape...

rouphine tot viseaza
la campul gol, chemare-n
mormintele goale, urlanda;
nisipul din mana se-agita
si cade, cu fata in groape.

pe rug l-au pus
si oamenii trec, se uita
in gol si trec mai departe
muncesc in lagar, arzanda.
lui ii sunt liberi!
pe rug l-au pus...

cenusa il doare, si oasele curg
campul rasare pe dealuri, sudoare,
miros de lemne amare.

doar orbul din colt tot mai canta
si-ntinde mana arsa sa ceara
mila peretilor; cu salbe de fum
se ridica in ochii-mprejur
si zbiara:
dati-mi un ban
sa-i duc trupul
afara!

care pe care

drum pe drum de seara
si-l arunc si iara
dorul tot din mine
nu vrea sa se dezbine.

si ma uit in ochii tai
si ii las sa se duca departe
nici macar sa nu-i privesti
da, stiu...
am uitat ca ma iubesti!

sa nu te uiti, sa nu ma uiti
sa dai cu ei de pamant si-apoi
sa ma-ntrebi cu ei inchisi:
cum te numesti ? cine esti?
...noi istem?!

um om fara tihna umbla ciudat
prin paduri, animalul,
si se-ntreaba, cat e de umblat
pe jos, pe sus,
si ce-i bate in piept, de il curma?

si ingerii, cu firimituri de pace
presar toate campiile,
iar oamenii, pe damburi afanate
se-nalta si urca in sus cu radacini:
legile lor se-ntetesc
si de-abia ca nu-i razboi.

mandra, luna-mi zambeste, si e plina.

acelasi covor de frunze a ramas
ca si anul trecut, si toti ceilalti
la rand, in urma,
si stau priveghi maini de cersetor
te cer, te tot cer
si nu mi te da decat in vis,
frumos cecer!

asa ca mi te iau de mana,
si-nganat te port pe brate
cu fata limpede, spalata de ploaie,
la mine, acasa.

acela ce va ajunge primul,
pe-acela sa-l ierti!

necunoscut [cuget la miez de noapte]

ceasul tot licare puncte ciudate
ma-ntreb, nu-mi raspund, oare e noapte?

si ma rog pe deal si la flacari
ma uit;
si in flacari uit tot ce-am iubit,
in lanturi pun dorul, gol, dezvelit.

gropile rancede par c-au slabit
vanturi razbat si se urca pe zid
cad scarile rupte, tocite de pietre,
si gandurile sapa, slute si drepte:

lumea-i facuta din caramizi scunde
cu fruntile late,
care se uita in zare, sa se vada
si nu asteapta nimic
decat o banala revolutie.
intrebari si revolta,
ce-a fost azi? ce zi ciudata?!
auzi?
ia asculta...

p_r_a_F _ _ _

sa vina praful s-aseze
hartia goala de pe masa!

m-as simti mai bine daca
nu s-ar mai holba acru,
intr-un spirit atat de
comunitar, in piept.

sa fiu print, tot cersetor
as ajunge in colt, in afara,
mi-ar patrunde praf in ureche
si-as cere un fir de auz
in colt, in afara:
nimeni nu mi-ar da
si-l cred...

printese, n-am nevoie;
prea multe, putine, se tin
scai dupa calul din grajd-
are praf mai mult pe maini
si-n copite ursuze doar cuie.
dar is cuie, si nimic altceva!
eu n-am,
ce sa faca un hoinar cu ele.

caci mai bine sa ma gadile
iarba murdara, cu verdele ei,
in talpa sa-mi cante, sa doara
carnea pe mine, si sangele-n vene
sa rupa taina din jur, s-o agate
de-o apa statuta si rece la fata.

imi place durerea?
nu, doar gustul amar
istovit din fir in fir
de praf.
n-am ce mai ganguri:
mai sarut o gura de pamant!

pe o gaura de cheie ...

vaile dorm -nconjurate de stuf
luncile se duc taras inspre mare
doar iarba cugeta-n lanuri de vant
si luneca-n vartej si-n turbare.

doar dorul coboara trepte de somn
si toate se duc si se-ntorc,
toate rug se cuprinde in zare
acelasi trup, si om si suflare.

marea scuipa nisip peste ziduri,
iar runele sapa cavouri in lest.
in van striga vasele treptele goale,
caci din nori, se ridica apa si jale.

doar dorul mai urla in frunzele moarte,
si usca tot, cu vaiet si noapte;
se-acopera inima-n flori de mormant,
se duce alene, si se pierde in vant.